Aşa-zisa (şi nelipsita) prefaţă
Scrie în agenda deschisă pe birou. Chiar la prima pagină. Da, acolo unde e lista „Goals for 2015” . Puţin mai jos… la numărul 2, dacă nu mă-nşel. Ai găsit? Citeşte cu voce tare, te rog. Spui că nu înţelegi scrisul? Atunci vin eu. Doar puţin să aştepţi, până aduc încă o ceaşcă.
Bun, dă-mi să văd. Da, ai dreptate, m-am grăbit şi e mai greu de descifrat. Imediat îţi spun. Ascultă: „Anul acesta voi începe să scriu regulat pe blog.”
Eşti suprins, mirat? Am să-ţi explic. Dar mai întâi spune-mi dacă ceaiul e destul de dulce. Mai aduc puţin zahăr. Aşa. Despre ce vorbeam? Mă întrebai de ce am ales să creez un blog…
E simplu: îmi place să scriu. Cum aşa, nu ştiai? Da, ai dreptate. Până acum nu am făcut publice aproape niciunul din „manuscrisele” mele. Dar toate lucrurile au un început, nu-i aşa? După ani întregi în care am mâzgâlit (şi apoi rupt) coli albe sau caiete întregi, m-am hotărât să împărtăşesc şi altora din ideile, din gândurile mele. Deoarece eu cred că ele se aseamănă cu ale tale, că nu îmi aparţin doar mie, ci sunt într-un fel ale noastre, ale tuturor. Ca un ceai aromat pe care te saturi să-l savurezi singur.
Bineînţeles că am crezut aşa şi înainte, doar nu am avut destul curaj. Dar acum mi l-am adunat şi sunt gata să încerc. Nu, nu am de gând să mă las descurajată.
Poftim? Nu am înţeles bine ce ai întrebat. Despre ce vom discuta aici? Hmmm… Am să-ţi vorbesc despre mine şi cei de lângă mine. Despre ce mă bucură sau întristează, despre ce mă pune pe gânduri sau mă revoltă, despre ce-mi place (sau nu) atunci când privesc în jur. Şi aştept să-mi spui de asemenea care este părerea ta.
Ţi-am trezit curiozitatea? Atunci există doar un mod prin care o pot astâmpăra. Te aştept peste câteva zile la o altă ceaşcă de ceai. Am să-ţi povestesc care a fost cea mai interesantă provocare pe care am primit-o până acum.
Aaaa, şi să nu uit – un An Nou frumos să ai, cu succes în tot ce-ţi propui! Păstrăm legătura.
Lilly
Astept invitatia 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bun găsit! Să ştii că te-am nominalizat la Libster award. Sper să-ţi facă plăcere!https://ganduricepot.wordpress.com/2015/08/04/liebster-award/
ApreciazăApreciază
Mulţumesc pentru vizită şi atenţie!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Thanks for the like and the visit to my page. Hope to know more about you and your cups of tea! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Unfortunately, my blog is in Romanian. I meant it as a cozy place to talk and share some thoughts 😀 Thanks for your like too
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Un weekend plăcut!:)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, la fel.
ApreciazăApreciază
La multi ani ! 🙂 O urare sincera pentru un an cum nu a mai fost !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Have a nice day!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cafea n-ai?
ApreciazăApreciază
Prefer ceaiul 🙂
ApreciazăApreciază